Colostoma (Anus contra naturii)

Ce este colostoma?

Colostoma (cunoscută cu o denumire veche ca anus contra naturii) este o deschidere, la nivelul peretelui abdominal, a unei porţiuni a tubului digestiv, făcută printr-o intervenţie chirurgicală. Colostoma este o deschidere situata pe intestinul gros (colon). Colonul este adus la suprafaţa abdomenului prin intermediul deschizăturii.

Colostoma poate fi temporară sau permanentă. Colostoma poate avea diferite motive pentru efectuare, cancerul de colon sau de rect fiind unele dintre motive.

Materiile fecale vor ieşi prin colostomă, nu prin rect, însa prezenţa colostomei nu schimbă mult din felul în care funcţionează tubul digestiv. Majoritatea nutrienţilor sunt absorbiţi la nivelul intestinului subţire, nu în colon. Principalele componente absorbite în colon sunt apa, sodiul şi potasiul.

Colonul are trei părţi – colonul ascendent, colonul transvers şi colonul descendent. Dacă stoma este la nivelul colonului descendent, adică partea finală din colon, scaunul va avea consistentă aproape normală şi nu va fi foarte iritant.

Cu cât stoma este plasată mai la începutul colonului (colon ascendent), cu atât scaunul va fi mai lichid şi mai acid, mai iritant (deoarece aici înca nu s-au absorbit apa şi unele enzime digestive).

Regim alimentar pentru colostomă

Regimul alimentar pentru colostomă, în primele săptămâni după operaţia pentru colostomă, presupune o dietă cu mai puţine fibre, pentru că intestinul este încă inflamat. Inflamaţia se reduce în 6-8 săptămâni de la operaţie şi puteţi reintroduce treptat diverse alimente. Pentru orice aliment nou pe care vrem să-l reintroducem – începem cu o cantitate mică şi nu încercăm mai mult de 1 aliment nou pe zi (ca atunci când introducem alimente noi la bebeluşi).

Mâncaţi la intervale regulate. E posibil să vă simţiţi mai bine dacă, în loc de 3 mese mari, aveţi mai multe mese mai mici.

Unii pacienţi, în prima lună de la montarea colostomei – au anumite intoleranţe alimentare, pe care nu le aveau înainte (de exemplu – intoleranţa la lactoză). Încercaţi şi vedeţi cum toleraţi. Dacă apare diaree, balonare, scoateţi laptele din dietă momentan şi reintroduceţi-l mai târziu (de ex – reîncercaţi peste 1 lună).

Aportul de apă este important – 1,5 – 2 litri/zi

În primele 6-8 săptămâni evitaţi alimentele care pot bloca colostoma!

Mai jos aveţi o listă de alimente interzise şi alimente permise după operaţie pentru cancer de colon sau rect, dacă aceasta s-a sondat cu montare de colostomă.

Alimente care pot obstrucţiona colostoma (alimente fibroase, dure, cu seminţe, alimente care creează multe gaze) şi trebuie evitate sunt:

  • coaja de măr/pară
  • seminţele din fructe
  • varza proaspătă
  • ţelina
  • porumb
  • fructe uscate
  • portocale
  • seminţe mici, greu de mestecat
  • ananas
  • popcorn
  • nuca de cocos
  • tărâţe
  • ciuperci

De asemenea, în primele 6-8 săptămâni după montarea colostomei evitaţi cerealele integrale, produsele din cereale integrale ( nu mancati pâine neagră, paste integrale, orez integral). În schimb, puteţi să mâncaţi – pâine albă, paste albe, orez alb. Alegeţi legumele şi fructele gătite, nu crude.

Recomandări specifice în cazul în care aveţi anumite probleme:

Diareea presupune 3 sau mai multe scaune apoase într-o zi. Dacă aveţi diaree – Alimentele care predispun la diaree şi care trebuie evitate dacă aveţi o frecvenţă şi cantitate mare a scaunului sunt:

  • cerealele integrale, tărâţele
  • varza proaspătă/gătită/murată, conopida, brocoli, gulie
  • fructele proaspete (limitaţi la 1-2 fructe pe zi dacă aveţi diaree).
  • laptele, produsele lactate fermentate
  • fructe uscate – prune, stafide, smochine, curmale
  • sucuri şi compoturi de prune, vişine, cireşe
  • legumele proaspete
  • leguminoasele – fasole, mazare, linte, naut
  • cafeaua şi alte produse cu cafeină

Pauzele mari între mese predispun la diaree şi gaze, atunci când avem colostoma. Mâncaţi mese mai mici şi mai dese.

Dacă aveţi multe gaze intestinale – Alimentele şi obiceiurile alimentare care cresc meteorismul ( gazele intestinale) şi trebuie evítate sunt:

  • mestecatul gumei
  • băutul lichidelor cu paiul
  • fasole, mazăre, linte, năut
  • varza, conopida, brocoli, gulie
  • castravete
  • băuturi carbogazoase
  • lapte
  • ridichi
  • ceapa
  • nuci

Dacă sunteţi constipaţi (constipaţia înseamnă să aveţi scaun în pungă mai rar de 3 ori pe săptămână sau să fie foarte tare)  – Alimentele pe care le puteţi consuma pentru a avea scaun în punga de colostomă mai moale sau mai des sunt:

  • fructe/legume gătite/proaspete
  • sucuri de fructe/legume
  • iaurt, chefir, sana, lapte bătut
  • apa
  • băuturi calde
  • cafea, cacao, ceai negru/verde/alb

Alimente care vă ajută să controlaţi mirosul neplăcut al scaunului, dacă le consumaţi sunt :

  • suc de merişoare
  • suc de portocale
  • suc de roşii
  • iaurt, chefr
  • pătrunjel

Alimente care pot produce miros foarte neplăcut, dacă le consumaţi sunt :

  • sparanghel
  • brocoli
  • fasole
  • varza
  • ceapa
  • usturoi
  • ouă
  • unele tipuri de brânză
  • unt de arahide
  • peştele

Dacă nu sunteţi sigur ca materiile fecale din punga de colostomă sunt normale, discutaţi cu medicul dvs.

Bibliografie:

  1. https://www.mskcc.org/cancer-care/patient-education/diet-guidelines-people-colostomy
  2. https://www.cancer.org/treatment/treatments-and-side-effects/treatment-types/surgery/ostomies/colostomy.html
  3. https://www.ostomy.org/ostomy-diet-guidelines-after-surgery/
Facebook
YouTube
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close