Dieteticianul începător şi nutriţia clinică oncologică

Undeva prin vara lui 2010, stăteam de vorbă cu o doamnă doctor radioterapeut. Şi aceasta îmi zice:

– Auzi, dar de ce nu faci tu şi facultatea de nutritie? A apărut recent în cadrul Facultăţii de medicină şi farmacie, aici la Cluj. Ar merge bine cu medicina de familie şi pare un interes de viitor.

După discuţia aceea, m-am dus direct şi m-am înscris şi chiar am şi absolvit facultatea de nutriţie. Din păcate, persoanele care predau atunci aveau multe intenţii bune, dar nu erau de meserie dieteticieni. Nici nu ar fi avut cum să fie, fiindcă meseria încă nu exista în România. E foarte greu să întelegi practic ce ai de făcut dacă nu vorbeşti cu cineva care  practică efectiv o anumită profesie.

Tot la capitolul minusuri, aș menționa și faptul că după cei 3 ani de nutriţie generală, nu te poţi specializa. În alte ţări, ca să practici nutriţie clinică trebuie să alegi o ramură, similar modului în care alegi specialitatea în medicină (de exemplu: nutriţie oncologică, pediatrică, diabet etc) şi apoi îţi obţii certificarea în domeniul respectiv. În România, termini nutriţie, ai o vagă idee despre multe lucruri, dar nimic concret, în niciun domeniu.

În cazul meu, nu mi-am folosit diploma în nutriţie vreo 2 ani după ce am obţinut-o. Apoi am început colaborarea cu o clinică de oncologie. Din fericire, pentru toată lumea, colaborarea a început înainte să fie deschisă clinica. Am fost rugată să vin, înainte să începem efectiv munca, cu o propunere de protocol de nutriţie. Până atunci nu citisem, darămite să scriu, vreun protocol. Am început să îmi întreb prietenii medici, atât cei din țară cât și cei din străinătate, cum arată atfel de protocoale la ei.

Ce am înţeles din discuțiile cu aceștia, dar şi cu cei ce urmau să îmi devină colegi la clinică, a fost că un protocol trebuie să fie o schemă clară a pașilor ce trebuie urmați. În plus, acesta trebuie să poată fi înţeles şi aplicat de oricine îl citeşte, chiar dacă tu nu eşti acolo.

A fost foarte greu acest început. Nu am găsit pe nimeni care să facă deja ce voiam să fac eu, în România, şi să îmi zică, iaca, aşa se face.

Am observat că suntem educați să ne fie frică, de multe ori, să punem întrebări sau să cerem ajutorul și sfatul celor din jur, fie din mândrie, fie pentru că ne este rușine să fim numiți incompetenți, nepregătiți etc. Dar, mai ales când faceți pași într-un domeniu relativ nou în țară, e important nu doar să fiți deschiși la sugestii, dar să le căutați în mod activ. Iar odată ce ați obținut sfaturi utile, fiți generoși și împărtășiți-le și cu ceilalți colegi. J

Eu, neștiind de unde să încep, am tot amintit oamenilor din domeniul medical cu care aveam contact ce am făcut și pentru ce simțeam că am nevoie de ponturi și îndrumare. Am avut noroc cu câteva recomandări. Un reprezentant medical cu răbdare a fost primul ajutor. Şi o fostă absolventă de nutriţie din Bucureşti, ce acum lucrează în Finlanda, care, de altfel nu mă cunoştea, mi-a dat nişte referinţe, mi-a dat numele altor românce dieteticieni în alte ţări. A fost pentru mine unul din cele mai mari ajutoare pe care le-am primit la început de drum.

În urma discuţiilor avute, am ajund ajuns să îmi cumpăr cărţile folosite pentru examenul de certificare în nutriţie oncologică în SUA şi să aflu de ESPEN (European Society of Enteral and Parenteral Nutrition) https://www.espen.org/ .

La ESPEN am găsit cursurile de LLL (Live Long Learning) https://lllnutrition.com/ , care sunt un fel de basic pentru orice subiect de nutriţie clinică care te interesează. Apoi am găsit ghidurile lor (https://www.espen.org/guidelines-home/espen-guidelines), care se pot accesa gratuit, la fel ca şi cursurile de LLL, fără să trebuiască să plăteşti taxa de membru ESPEN. Aşa am putut citi ghidurile de screening şi evaluare, ghidurile de nutriţie enterală şi parenterală, ghidul de nutriţie oncologică şi multe altele.

Citind toate astea îmi dădeam din ce în ce mai tare seama cât de deficitară este partea practică a acestei specializări în România.

Am participat la câteva evenimente organizate de ESPEN şi recomand oricărui dietetician începător să meargă la cursurile lor. Din păcate, la evenimentele despre nutriţie din România vin de multe ori  ca speakeri oameni care nu se ocupă cu asta şi uneori chiar desconsideră meseria de dietetician.

Revenind, am participat la unele workshopuri făcute de ESPEN: Cancer and Nutrition şi cel de Nutritional Assessment. Am fost la Cursul ESPEN de Nutriţie Clinică. Recomand oricare dintre acestea, pentru persoane care sunt la început de drum. În primul rând ai ocazia să vorbeşti cu oameni care se ocupă de nutriţie din toată lumea şi din perspective diferite, pentru că la evenimentele acestea am întâlnit dieteticieni, medici de diferite specialităţi, asistente şi inclusiv antrenori de fitness.

Dupa cum se vede deja, acest parcurs profesional nu este dintre cele mai facile în România, dar prin dialog, colaborare și împărtăşirea informațiilor și experiențelor putem să construim o comunitate de profesioniști.

Dacă eşti dietetician şi sunt lucruri anume despre care ai vrea să ştii, legate de nutriţia clinică oncologică, scrie-mi pe pagina mea de facebook şi voi încerca să răspund.

Baftă tuturor celor care încep această meserie!

Irina