Sunt dr. Irina Mateieş, medic primar de medicină de familie şi nutriţionist, specializat în nutriţie oncologică, domeniu în care lucrez din 2014.

Ofer consultații în cadrul clinicii de oncologie Amethyst Radiotherapy Center din Cluj (Florești) și online.

Drumul meu către nutriţie nu a fost unul direct. Întâi am absolvit Facultatea de Medicină Generală din Târgu Mureş.  A urmat apoi rezidenţiatul în medicină de familie. Am lucrat ca medic de familie în zone foarte diferite ale ţării, cum ar fi Roşia Montană, Turda sau Jucu. Când mi-am descoperit interesul pentru nutriţie, am urmat şi absolvit Facultatea de Nutriţie şi Dietetică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj. Apoi am devenit membru ESPEN (European Society for Enteral and Parenteral Nutrition) şi cu ajutorul cursurilor, workshopurilor si ghidurilor lor m-am specializat în nutriţia clinică pentru pacientul oncologic.

În cadrul clinicii în care lucrez, ajut pacienţii cu cancer să gestioneze problemele legate de alimentaţie, atât cele cauzate de boală, cât și cele care apar ca efecte secundare ale tratamentului.

Prioritatea mea pentru pacienţii care se află în timpul tratamentului este combaterea malnutriţiei, a scăderii în greutate, aceasta fiind cea mai des întâlnită problemă a pacientului oncologic şi cea mai greu de combătut. Discut cu pacienţii despre cum să se alimenteze pe gastrostomă, despre cum să îşi asigure necesarul caloric chiar dacă au nevoie să folosească mâncare pasirată sau lichidă, despre managementul tranzitului intestinal şi multe alte probleme.

Ideea de a face acest site a aparut în urma discuţiilor atât cu pacienţi, cât şi cu colegi de meserie, din dorinţa de a realiza un loc care:

  • Să ofere sfaturi corecte şi practice despre alimentaţia din timpul tratamentului oncologic;
  • Să ajute pacienţii să afle la ce problemă alimentară să se aştepte în funcţie de tipul de cancer şi tipul de tratament;
  • Să lămurească mituri şi dezinformări legate de nutriţie;
  • Să fie o sursă de informaţii de încredere atât pentru persoanele care au sau au avut cancer, dar şi pentru tineri dieteticieni sau alte persoane ce lucrează în domeniul sănătăţii.

Evitând mituri, scorneli şi cuvinte fără noimă, sper să vă ajut să vă orientaţi către soluţiile potrivite pentru voi!

Facebook
YouTube
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close